Recenzii (1)

1 out of 5
1 din 5 stele
  • Dani Corbu
    1 out of 5

    Nu recomand. Am luat voucherul si am fost amanat 2 luni degeaba..

 

• Tu alegi ziua și ora la care să folosești voucherul pentru programare la curs;

Dezvolta-ți vocea la Speaking'sCool (4 ședințe a câte 2 ore), curs pentru maxim 5 persoane;

• Ai la reducere o lună de curs, în care vei învăța cum să respiri corect, vei lucra pe imaginea ta ca și comunicator printr-o serie de elemente esențiale: emisii vocale, expresivitate, mișcare, postură, atitudine, mesaj, ritmul vorbirii, intonație, dicție și pronunție, toate acestea într-un mediu dinamic, intuitiv și distractiv;

• Pe parcursul maturizării, orice individ preia anumite obiceiuri nesănătoase din jur care au efect asupra modului în care comunicăm verbal și non-verbal, obiceiuri care ne împiedică să comunicăm așa cum ne-am dori;

• Mentorii Art'sCool te vor ajuta să identifici aceste puncte slabe și îți vor arăta exercițiile potrivite pentru a le corecta pentru a te ajuta să comunici mai eficient cu partenerii de afaceri, la catedră sau în viața de zi cu zi;

Speaking’sCool este ideal pentru tine dacă:

+ Ai des senzația că mesajul tău se pierde datorită vocii, a posturii sau a unor elemente pe care încă n-ai reușit să le identifici;
+ Te simți inconfortabil psihic și/sau fizic când vorbești în fața publicului;
+ Ți-e greu să menții interesul publicului;
+ Îți stăpânești cu greu emoțiile;
+ Îți tremură vocea și volumul acesteia oscilează des;
+ Vorbești prea repede, pițigăiat, încet sau nu-ți găsești cuvintele
+ Ai probleme cu dicția;
+ Simți că ai putea avea mai multă încredere în propriul tău potențial;

Avantajele Speaking’sCool:

+ Vei învăța să îți stăpânești cu brio emoțiile pentru a te concentra pe ce e mai important într-un discurs;
+ Vei învăța să îți folosești corect și sănătos vocea, prin cele mai actuale metode și tehnici;
+ Vei dobândi abilitatea de a capta și menține interesul publicului, asemenea unui cântăreț sau actor;
+ Vei învăța cum să ai o emisie clară a vocii și cum să utilizezi diferite tonuri în funcție de tipul mesajului;
+ Vei afla cum să te ajuți de limbajul non-verbal pentru a transmite corect în mod coerent și cu exactitate mesajul dorit;
+ Vei afla care este postura optimă pentru a te impune și afișa cu încredere;
+ Vei învăța noțiuni de igienă vocală (alimentație și hidratare corectă) pentru o voce de superstar;
+ Îți vei descoperi și dezvolă potențialul;
+ Îți vei întări încrederea în propria ta persoană;
+ Vei înțelege unde ai de lucrat pentru ca să devii un speaker memorabil!

• Art’sCool este un proiect născut din pasiune pentru comunicare prin artă și nu numai. O școală deschisă la nou, cu o abordare creativă, în care se îmbrățișează educația constructivistă – învățarea prin experimentare, unde individul primează înaintea grupului iar practica e susținută de teorie și nu invers;

• Sediul școlii Art’sCool e călduros și primitor, format din două săli de curs și dotat cu un mini-studio de înregistrări, microfoane, pian, chitară, tobe;

• Art’sCool oferă cursuri actuale, distractive și mai ales foarte utile în care artă, comunicarea și dezvoltarea personală se îmbină armonios;

• Școala îți pune la dispoziție cele mai noi tehnici din cele mai noi stiluri, materiale didactice, workshopuri bonus, activități în afara cursurilor și îți promitem că ai să faci parte dintr-o comunitate extraordinară;

Valorile școlii Art'sCool:

+ Profesionalism: respect față de cei care vor beneficia de munca ta, față de echipa ta și față de tine însuți.
+ Actualitate: înseamnă să îți pese de domeniul tău, să fii la curent cu cele mai noi tehnici și curente. Înseamnă să ai o imagine de ansamblu și o cultură sănătoasă așa încât să știi unde e locul tău azi. Și poate și mâine;
+ Spirit de echipă: pentru că fiecare proiect de succes e îmbogățit de diversitatea perspectivelor celor care îl clădesc;

• Mentorul tău la acest curs va fi Aminda (solistă, vocal coach, manager).

 

" Fiecare voce are un caracter aparte – de la timbru până la ambitus, de la atitudine la personalitatea care transpare prin modul în care ne folosim de vocea noastră. Tehnicile vocale au rolul de a ne susține unicitatea, nu de a o îngropa, iar mișcarea scenică în corelare cu ea completează imaginea de ansamblu. La Art'sCool credem în frumusețea diversității. Îți punem la dispoziție toată experiența noastră pentru a te îndruma și pentru a hotara împreună cu tine ce stil de comunicare ți se potrivește sau cum ar trebui să abordezi anumite situații din interacțiunile tale profesionale și sociale. "

 

 

Art’sCool

Informațiile despre partener sunt disponibile doar pentru utilizatorii autentificați. Intră în cont

 

• Oferta este valabilă doar prin achiziționarea voucherului YouDeal.ro!

• Voucherul trebuie activat în maximum 14 zile din momentul achiziționării și este valabil 1 Luna din momentul activării;

• Ai la dispoziție 14 zile să te răzgândești și să soliciți banii înapoi fără nici o justificare, vezi Politica de Retur YouDeal;

• Același utilizator poate achiziționa maxim 10 vouchere, însă poate folosi 1 voucher în nume propriu;

• Voucherele se pot oferi cadou;

• După confirmarea comenzii tale vei primi voucherele pe e-mailul cu care te-ai înregistrat și în contul tău personal de pe YouDeal la secțiunea „Comenzile mele”;

• După achiziționarea ofertei, voucherul se folosește pe bază de programare telefonică la numărul de telefon primit pe voucherul de pe e-mail sau din contul tău;

• Pentru a beneficia de ofertă, prezintă la Art’sCool voucherul printat sau direct de pe telefon;

• Pentru mai multe informații despre oferta scrie-ne la: contact@youdeal.ro sau suna la numărul de telefon: 0754-777.716

 

 

Speaking’sCool - Curs de comunicare & public speaking

Curs lunar de comunicare & public speaking: 4 Ședințe a câte 2 ore în care afli ce elemente ale comunicării ai la dispoziție pentru a deveni un speaker carismatic și cum să le folosești – numai la Art’sCool!
1 out of 5
1 recenzii
218 vizualizari
0419 YouDeal_modificari_oferta
Ofertă nouă! Apărută în ultimele 24h
Timp rămas/ore
Returnare 14 zile

Îți returnăm banii în 14 zile dacă te răzgândești.

Voucherul în 5 min

Primești voucherul în 5 minute de la comandă ( prin plata cu cardul ).

30.000 comenzi vândute

Peste 30.000 de comenzi în 7 ani.